Eu, mie, îmi, mi
Mi-am crescut muguri străini
Pe sub solzii de şarpe.
Primăvara mă înfloreşte din senin
Mă naşte din mine,
Mă divide, mă trivide
Şi tot aşa
Până nu mai sunt
Decât un gând în mintea mea.
Mă recompun organic moleculă cu moleculă
Mă adun de peste tot
Din frunzele de pe jos, din peştele la conservă
Din [p]omul vechi, din [p]omul nou,
Din Platon şi din Nietzche
Din zburătoare şi din târâtoare.
La sfârşit înghit nişte adeziv
amestecat cu cea mai bună teodicee
Ca nu cumva, îmi zic, să mă descompună
vreo idee.
Acum mă recunosc
Îmi sunt mie străin, dar mă recunosc
Un straniu sentiment de deja vu
Şi mă bucur. Mă bucur că în sfârşit m-am întâlnit.
Îmi strâng mâna prieteneşte, mă îmbraşişez,
Mă invit la o bere
Şi îmi dau seama că îmi sunt cea mai plăcută companie
Eu, mie, îmi, mi.
M-am hotărât, în cele din urmă,
să mă cunosc pe mine însumi pentru că nimeni altcineva
nu mi-a trezit interesul
Şi cum adevărata cunoaştere e extrasenzorială,
Îmi şterg ochii,
Îmi suflu nasul,
Îmi înghit limba,
Îmi donez urechile la fabrica de piftie
Şi pielea la tăbăcărie
Şi toate astea ca să îmi pipăi sufletul cu sufletul.
Comentarii