Floarea din mine tot va izbuti…

Floarea din mine tot va izbuti…

Posted by on sept. 11, 2018 in Poezie

Floarea din mine tot va izbuti…

Sunt o floare neștiută în formă de sămânță.
Tu ți-ai dorit dintotdeauna un trandafir roșu. Ce faci cu mine?
Spune-mi acum ce fel de floare sunt.
Sparge-mă și scoate degrabă la lumină floarea visată.

Sau pune-mă într-un sol fertil, udă-mă si așteaptă-mă.

Sunt o floare îmbobocită neștiută încă. Ce faci cu mine?
Amintește-mi iar și iar ce fel de floare sunt.
Desfă-mi bobocul și scoate la lumină degrabă floarea visată.

Sau lasă-mă în solul meu fertil, udă-mă și așteaptă-mă.

Sunt o floare înflorită. Am devenit un crin alb. Ce faci cu mine?

Dă-mi o haină trandafirie, spune-mi ce trandafir perfect sunt
iar dacă mă îndoiesc convinge-mă.
Dar dacă tot mă îindoiesc convertește-mă
Și dacă tot mă îndoiesc disturge-mă.

Sau poți să devii tu însuți floarea visată.

Putem să trăim împreună în aceeași gradină și să ne bucurăm fiecare
de frumusețea celuilalt și de propria frumusețe?
La urma urmei amândoi suntem floare.
Cândva vom forma poate un singur buchet.

Sunt o mică sămânță și orice ai face floarea din mine tot va izbuti.

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *