Iubirii
Ninge atât de rar și tu ești atât de calmă…
Fulgii ți se scurg în lacrimi.
Iarna ți se stinge tăcută,
atinsă de-un zâmbet
doar pentru a renaște în primăvară.
Mă pierd pe mine însumi atunci când te întâlnesc
și nu mai știu unde e granița dintre lumi
și dacă mai există ceva în afară de tine.
Mă pierd de mine însumi, mă uit cu desăvârșire
atunci când te privesc în strălucirea propriei oglindiri.
Îmbrățișara ta îmi va aduce moartea
asemeni unei biete molii atrase fatidic de lumină.
Îmbrățișarea ta mă va naște
la fel cum naște văzduhul zborul fluturelui
din târâșul omizii.
Comentarii