Realitate
Îmi lipesc urechea de pământul-mamă din care am fost zămislit ca să-i pot auzi inima bătând, când asemenea ropotului de copite, neauzite herghelii de unicorni, când asemeni zborului fluturilor ori păsărilor cerului, planând uşor peste înălţimi. Dar nu aud decât propria-mi inimă bătând calm şi statornic în focul mocnit al pământului. Şi nu mai ştiu cine sunt. O mână de pământ îmbrăţişând pământul într-o stranie simbioză.
Miros apoi o floare oarecare crescută pe înălţimi de stâncă, de o rară şi unică frumuseţe, în timp ce mă simt mirosit asemenea unei flori de omul ce caută departe frumosul din el. Parfumul ce-alungă miasma.
Îmbrăţişez un arbore ca şi când arborele mă îmbrăţişează şi prind rădăcini, iar seva şi vigoarea pământului mă străbat până la cea mai firavă ramură.
Vântul mă joacă asemenea frunzelor rătăcite de copacul-părinte, iar sufletu-mi devine o caldă adiere, mistuit de dorul de acasă.
Mă înalţ în văzduh să gust din soma cerului şi cerul îmi spune că nu sunt decât un firicel de lumină căzut în întunericul acestei lumi.
Privesc acum la voi ca-ntr-o oglindă a trecutului. Cât de străin vă este pământul şi cât de aproape! Cât de senin vă este cerul şi cât de departe îl credeţi. Cât de frumoase vă sunt florile şi frunzele şi ramurile şi vântul şi cât de îngropate…
Aceeaşi realitate scăldată-n mii şi mii de oglinzi ţese totul. Aceeaşi realitate, pe cât de vie şi neascunsă, pe atât de nevăzută…
Comentarii