Despre necesitate, shimbare, iubire
Fiecare ființă, fiecare entitate, fiecare formă de energie este eminamente necesară. Totul trebuie să existe, pentru că de n-ar fi trebuit n-ar fi existat. Și îngerul și sfântul și omul și demonul și fiara își găsesc un loc călduț sub acelasi Soare. Soarele însuși nu face nicio deosebire între ființe atuci când, în iubirea lui nepărtinitoare, își lasă razele să lumineze și să încălzească toate ființele deopotirvă.
Totul are dreptul să se manifeste, totul este un spectacol de lumini și umbre. Nu toate sunt la fel de frumoase, dar toate sunt la fel de necesare. Așa e jocul și ca să-l jucăm este nevoie de fiecare piesă.
Și, mai presus de toate, totul se schimbă. Nu există forme fixe, nimeni nu este captiv în propria sa formă. Dacă îngerul poate să decadă și demonul poate să se înalțe. Între înger și demon, omul își alege singur calea, pas cu pas, treapta cu treapta. În infinitul joc al universului schimbarea este singura constantă…
Timpul nu există și viitorul nu poate fi prezis, există doar mișcarea, în infinitatea ei de variante pe care le numim alegeri dar dacă rămâi captiv într-o singură formă de manifestare vei fi predispus să faci aceleași alegeri și să ajungi la aceleași rezultate.
Frica este un nonsens. Câtă vreme ne va fi frică vom rămâne prizonieri într-o singură variantă de existență.Totul devine, așadar, predictibil și monoton. Însă, pe măsură ce îndrăznim, noi opțiuni ni se revelează, noi variante, noi forme de existență, noi lumi de explorat.
Cineva ne-a mințit cândva că dacă gresim o singură dată totul se duce de râpă pentru totdeauna. Vom încremeni pentru o eternitate în infern. Cine ne iubește și ne vrea binele nu se folosește de frică pentru a ne constrânge. Un părinte bun nu își sperie în fiecare zi copilul cu baba-ul de sub pat.
Suferința poate fi benefică doar atunci când cel care suferă reușește să realizeze adevărul: călăul este adevărata victimă. Când mânia și ura se trezesc în sufletul celui oprimat, între cel care produce suferință și cel care suferă nu mai există nicio diferență. Sufletul celui oprimat devine la fel de bolnav ca sufletul celui care oprimează.
De aceea primul sentiment pe care al trebui să-l trăim atunci când suntem supuși suferinței, este cel de milă. Urându-l pe cel care ne-a cauzat suferință nu facem altceva decât să devenim asemenea lui.
Nu este nimic greșit să iubești tot ceea ce există. A urî urâtul te face urât. A agresa agresorul te transformă în agresor, a lupta, a protesta, a te situa anti-ceva nu face decât să potențeze și mai mult accea realitate. Frica, agresivitatea, ura, mânia, nu se vor iubite dar dacă le iubim fie vor pleca singure de la noi fie se vor transforma.
Din acest punct de vedere, orice formă de luptă, război, violență, agresiune este un nonsens și nu poate servi unei cauze nobile.
” Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. (…) Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Evanghelia după Matei, capitolul 5)
Comentarii