Mandrie, Modestie, Sinceritate, Identitate
M-am tot gandit in ultima vreme care este primul pas spre fericire. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost iubirea si totusi cati dintre noi putem iubi cu adevarat? Cei mai multi numim iubire dorinta de control, egoismul sau atasamentul obsesiv de anumite persoane si multe alte lucruri care deriva din fricile noastre ascunse. In fine, pana la iubire ne mananca sfintii.
Si problema nu este ca nu putem iubi, pentru ca iubirea este atat de aproape de noi incat nu o putem vedea. Este chiar in sufletul nostru, este, daca vreti adevarata noastra identitate. Problema este falsul, neautenticul, aparenta, inconstienta, masca sub care ne ascundem.
Cu totii avem ceea ce se cheama imagine de sine. Cand suntem criticati scade stima de sine, cand suntem laudati creste stima de sine. De ce aceasta oscilatie? Pot fi eu bun si rau in acelasi timp, destept si prost, frumos si urat sau sunt acelasi mereu, dar perceptia mentala asupra sinelui se schimba in functie de datele pe care le primesc din mediul exterior.
Partea buna este ca imaginea de sine nu este sinele ci doar tot ceea ce mintea noastra a acumulat din exterior, tot ceea ce ni s-a spus direct sau indirect ca suntem. Daca ai o stima de sine scazuta nu e o mare problema pentru ca inca nu ai ajuns la sine, daca ai o stima de sine mare sau exagerata nu este o mare problema pentru ca nici de data asta nu ai ajuns la sine, esti tot in zona imaginii de sine, a egoului, daca vrei.
Ce este mandria? Nu este altceva decat o exagerare a propriei imagini de sine si implicit a comportamentului. Stima de sine exagerata. Arogantul tot timpul se va simti superior celorlalti, tuturor celorlalti, tot timpul va fi cel mai bun. Ipotetic vorbind, daca s-ar putea face o ierarhie primul sau cel mai bun poate fi doar unul singur, unul singur poate fi buricul pamantului. Mandria este nici mai mult nici mai putin decat egocentrare si are tot timpul nevoie de confirmari din exterior pentru a se pastra.
In invataturile sfintilor parinti mandria este aspru criticata si este inlocuita cu atitudinea smerita sau modestia. Se merge chiar pana la complex de inferioritate, i se sugereaza omului sa se considere cel mai pacatos. Totusi, daca s-ar putea face o ierarhie, locul celui mai pacatos poate fi luat doar de unul singur, numai unul singur are privilegiul modestiei absolute, a smereniei sugerate de sfintii parinti iar acela ar trebui sa fie mandru, nicidecum smerit. 🙂 Ce este asadar modestia? Nu este altceva decat o subapreciere a propriei identitati, inteleasa ca imagine de sine, este nici mai mult, nici mai putin decat egocentrare. Ne aflam asadar tot in sfera imaginii de sine, nu a sinelui.
Isus a afirmat despre sine ca nu are pacat sau defect. Era Isus mandru sau modest? Dupa regulile modestiei nu ar fi afirmat nimic despre sine, i-ar fi lasat pe altii sa-l aprecieze sau ar fi sugerat ca este cel mai pacatos ori cel putin pacatos. Mai ramane sa spunem ca era mandru, ca se supraevalua. Personal nu l-am cunoscut pe Isus, dar inclin sa cred ca nu era nici mandru nici modest, ci pur si simplu sincer.
Si asa am ajuns la calea de mijloc care ne ajuta sa ne dezbracam de masca egoului si sa ne recapatam identitatea: sinceritatea, primul pas spre fericire. Nu e usor sa fii sincer cu tine insuti si cu ceilalti pentru ca atat de mult suntem centrati in imaginea de sine pe care o hranim cu confirmari din exterior incat o privire sincera in interior ar putea la inceput sa ne sperie. Drumul spre paradis trece prin infern. Sinceritatea, constientizarea demasca mai intai frica, mania, invidia, orgoliul si alte tare ale omului, dar omul este mai mult decat toate aceste defecte, toate acestea sunt, daca vreti ale lui, ii apartin. Daca ne incapatanam sa fim sinceri putem descoperi adevaratele comori ale sufletului. Putem descoperi, compasiunea, curajul, justetea, discernamantul, cumpatarea, rabdarea, blandetea si tot ceea ce deriva din iubire.
Cel ce a ajuns la sine nu este nici mandru nici modest, cel ce a ajuns la sine nu este nefericit daca nu primeste confirmari din exterior si nu este fericit doar atunci cand le primeste, cel ce ajuns la sine nu se poate considera superior sau inferior pentru ca sinele este iubire si iubirea este in toti si toti suntem iubire. Cel ce a ajuns la sine pur si simplu este.
Comentarii