Perfect imperfect
Vom testa veridicitatea urmatoarei afirmatii:
Omul este perfect de imperfect.
Dacă afirmaţia ar fi adevărată înseamnă că există un domeniu în care omul este perfect: imperfecţiunea. Prin urmare, omul, perfect în imperfecţiunea lui, nu ar mai fi imperfect, ci perfect. Se pare că, dacă ar fi posibilă o extrema a imperfecţiunii, aceasta ar fi perfecţiunea insăşi (Undeva la infinit extremele se unesc).
Prin urmare, dat fiind faptul că ştim că omul este o fiinţă imperfectă, prin însăşi neputinţa lui, exercitată în experienţă, afirmaţia ar trebui să fie falsă.
Tot, potrivit experientei, nu există absolut niciun domeniu în care omul să fie perfect. El este, deci, perfect imperfect, si, prin urmare, perfect, conform cu prima afirmatie. Deci afirmaţia este adevarată.
Dar, dacă ar exista un singur domeniu în care omul ar fi perfect, el nu ar mai fi perfect imperfect (pentru a fi perfect imperfect trebuie să nu existe nici un domeniu in care sa fii perfect), şi, prin urmare, ar fi imperfect. Deci propoziţia este falsă. Şi aşa mai departe….
Dacă omul este perfect, în imperfectiunea lui, dacă este perfect imperfect, el este perfect. Dacă există cel putin un domeniu în care omul poate să atingă standardul perfectiunii, el este, aşa cum credem cu totii, imperfect.
CZ: Dacă omul ar fi perfect imperfect, ar fi perfect, dar dacă ar fi perfect nu ar mai fi perfect imperfect, si, prin urmare, ar fi imperfect de perfect.
Simplificăm: Dacă omul ar fi perfect ar fi imperfect, dar dacă ar fi imperfect ar fi perfect.
Uneori sunt atât de profund că nici eu nu mă mai înţeleg. 🙂
Comentarii