Rânduri
Toate fiinţele sunt bune în esenţă pentru că toate îşi au originea în Bun, întocmai cum toate razele de lumina emană din acelaşi Soare.
Ceea ce noi percepem ca rău este doar o ieşire a unora dintre ele din această aromonie a Universului. Multe fiinţe au uitat cine sunt, s-au înstrăinat atât de tare de ele însele şi de izvorul lor încât par rele, urâte, hidoase.
Nu există Întuneric şi Lumină, două categorii distincte, complet separate ci doar Lumina, mai mult sau mai puţin manifestată, mai mult sau mai puţin vizibilă. Acolo unde Lumina este mai slabă iau naştere tenebrele, totuşi Lmina nu lipseşte cu desăvârşire de nicăieri, chiar şi în cele mai întunecate infernuri pâlpâie sărăcăcioasă o mică lumină, o mică rază de speranţă, treapta de la care poţi începe să urci.
Sunt gânduri care mă ajută atunci când îmi vine să arunc cu piatra în oameni, atunci când ceva din mine mă îndeamnă să critic să judec, să dau cu biciul. Oare nu sunt ei fraţii mei? Oare nu ne uneşte acelaşi Om? Oare nu mă doare şi pe mine atunci când lovesc?
Pe de altă parte, părerile celorlalţi nu schimbă cu nimic ceea ce sunt eu cu adevărat, iar oamenii care îşi fac timp să cunoască şi să se autocunoască nu mai au vreme să arunce cu piatra şi nici motive. Când mă simt afectat de părerile celorlalţi îmi dau seama că nu mă cunosc suficient şi mă agăţ cu disperare de un status social, de o falsă imagine, de cine mi se spune că sunt.
Nu e înţelept să arunci cu piatra şi e păgubos să suferi foarte mult atunci când oameni superficiali simt nevoia să arunce. Fă-ţi în schimb timp să-ţi descoperi adevărata identitate. Primele trepte sunt mai grele pentru că vei afla în tine acele aspecte pe care te-ai străduit cu grijă să le maschezi, întocmai cum un adolescent îşi pudrează faţa în loc să trateze acneea. Dar tot e bine şi tot e un început. Nu te lamenta, nu da înapoi şi nu te identifica cu bubele tale. Nu se vor vindeca dacă le dai prea mare atenţie sau dacă începi să te biciuieşti ori să îşi plângi de milă.
Aminteşte-ţi cine eşti sau măcar crede că tu eşti mai mult de atat. Întâlnirea cu tine e ca atunci când, undeva departe, undeva sus este un model ideal, dar atunci când te întâlneşti cu acel model realizezi că de fapt aceasta este adevarata ta identitate şi că ai fost acel model dintotdeauna şi în toate aspectele şi momentele vieţii tale.
Nu am urcat atât de sus, încă mă mai chinui la primele trepte, dar cumva simt şi cred că aşa stau lucrurile. Am totuşi vagi momente, în care, oricât de grea mi s-ar părea mie viaţa, oricât m-aş poticni şi m-aş lamenta, oricât m-aş acuza şi aş acuza, realizez că nici dracu nu e atât de negru şi urât precum se spune şi că totul lucrează spre binele meu şi simt efectiv că absolut nimic rău nu mi se poate întâmpla în esenţă, indiferent cât de jos cad în strădania mea de a urca.
Îmi este acum greu acum să vorbesc despre acele momente sau să explic senzaţia, e ca şi când lumea se opreşte în loc şi percepi cumva sensul ascuns al lucrurilor. Pur şi simplu exişti fără să mai simţi nevoia să-ţi explici existenţa. Eşti împăcat cu tot şi cu toate. Nu ai nicio luptă de dus cu nimeni pentru că toate fiinţele, oricum ar fi ele, compun împreună un tablou unitar în care fiecare îşi joacă rolul. Totul capătă sens.
Comentarii