Influenţa pozitivă a oamenilor negativişti
Înainte de toate încep prin a afirma faptul că oameni exclusiv negativi sau exclusiv pozitivi nu există, la fel cum negativul şi pozitivul nu sunt două categorii complet separate şi antagonice. Există oameni care au înclinaţie spre negativ cu o gândire şi o simţire preponderent negativiste şi invers. Mintea noastră analitică operează în termeni de „bine” şi „rău”, „frumos” şi „urât”, „mic” şi „mare”, şi aşa mai departe.
Totuşi, dacă arunci o privire de ansamblu, toţi aceşti termeni trebuie raportaţi la ceva. De exemplu, pentru un prădător e bine să ucizi iar pentru om este rău, omul este mare, raportat la un organism unicelular, dar extrem de mic în raport cu Universul, sau ceea ce percepem din el. Pentru un urangutan, femela păroasă este frumoasă, chiar sexi iar pentru om, femeia neepilată, o grozăvie. Ar fi mult mai bine dacă am reuşi să gândim în termeni de inferior şi superior şi să vedem totul ca pe o progresie decât ca ceva dogmatizat şi bătut în cuie.
În funcţie de nivelul de conştiinţă al fiecăruia, binele şi răul se schimbă, dar pentru a uşura receptarea acestui mesaj şi a nu ne pierde în filosofii, vom vorbi în continuare în termeni de „bine” şi „rău”, „negativ” şi „pozitiv”.
Începusem, cu ceva vreme în urmă, să mă gândesc la faptul că în viaţa mea există oameni negativişti de care nu reuşesc să scap. Pe cei mai mulţi dintre ei îi găseam la locul muncă. Genul de oameni atât de concentraţi pe greşelile altora încât ale lor deveneau practic inexistente, atât de acuzatori încât trăiau iluzia propriei perfecţiuni.
Ştiam sigur că nu rezonez cu astfel de oameni şi cu toate astea trăiam în mijlocul lor. Cumva ceea ce se întâmpla în viaţa mea sfida cu desăvârşire legea atracţiei. Pe urmă mi-am amintit de Socrate, Xantipa şi oamenii care îl dispreţuiau din cauza argumentării lui, de Iisus şi cel ce l-a trădat, de sfinţii martirizaţi, de povestea lui Iov, de intelectualii, preoţii şi pastorii din centrele de reeducare comuniste şi aşa mai departe. Niciunul dintre aceşti oameni nu au făcut nimic ca să atragă nenorocirea în viaţa lor şi cu toate astea au avut parte din belşug de ea. Atunci am înţeles faptul că trebuie să existe un beneficiu din interacţiunea cu oamenii negativişti şi cu evenimentele nefavorabile.
Pentru exemplificare am să aleg povestea lui Socrate. Diogene Laertios povesteşte despre Socrate faptul că, din cauza argumentării lui vehemente, oamenii îi aplicau diverse pedepse corporale, la care Socrate nu reacţiona. Avea, în schimb, obiceiul să spună: „Dacă un măgar m-ar lovi cu copita l-aş da în judecată?”. De asemenea era căsătorit cu o femeie extrem de aspră. Când unul dintre discipolii săi afirmă faptul că ţipetele Xantipei erau de nesuferit, el spune că s-a obişnuit cu ele aşa cum te obişnuieşti cu o roată care scârţâie într-una. Cea mai elocventă imagine din viaţa lui Socrate este dată de momentul în care a fost osândit la moarte de către atenieni iar Xantipa se lamentează spunându-i că moare nevinovat. Replica memorabilă a filosofului este următoarea: „Ai fi preferat să mor vinovat?”
Ce a câştigat Socrate din toată interacţiunea cu oamenii negativişti? Care este dar beneficiul pe care îl avem din interacţiunea cu negativul?
În primul rând negativul, în egală măsură ca pozitivul, facilitează dezvoltarea, evoluţia noastră. Sunt două feluri de fiinţe care te ajută să urci. Cele care îţi întind o mână de ajutor şi cele care îţi stau în cale. Ce ar fi viteza fără forţa de frecare? În timpul deplasării forța de frecare are sens opus mișcării adică încetinește mișcarea. Cu cât frecarea e mai mică cu atât viteza este mai mare şi invers. Totuşi, daca frecarea ar lipsi cu desăvârşire mişcarea ar fi haotică. Există un rău necesar în toate. E uşor să fi bun între oameni buni. Oricine poate face asta. E uşor să ai pace printre „îngeri”. Dar să-ţi păstrezi calmul în mijlocul furtunii, să fii integru acolo unde integritatea nu e preţuită, asta valorează cel mai mult. Se spune că un că un călugăr îl întreabă pe stareţul mănăstirii: „Ce ne mai facem noi, părinte, cu dracu ăsta care ne tot ispiteşte?” La care stareţul răspunde: „Dar ce ne facem fără el, cum ne mai mântuim?”
În al doilea rând, negativitatea duce la o mai bună cunoaştere de sine. Carl Jung considera că „orice ne irită la alţii poate conduce la înţelegerea de sine.” Un exerciţiu bun de introspecţie ar fi să-i considerăm pe ceilalţi oglinzile noastre. Tot ceea ce nu ne place să vedem în exterior există şi în noi, altminteri nu am avea cum să recunoaştem acel aspect. Dacă am avea numai iubire în suflet nu ne-ar deranja, să spunem, agresivitatea şi nu ne-am dori să o pedepsim în ceilalţi. De ce? Pentru că acest aspect nu există în noi, iar, de pe palierul iubirii, oamenii agresivi sunt deopotrivă victime şi călăi. Victime negativului care-i devorează din interior şi călăi pentru cei asupra cărora îşi revarsă negativitatea.
În al treilea rând negativitatea celor din jur conduce la un mai bun control emoţional. Aristotel, în Etica nicomahică, considera că este uşor să te mânii, dar să te mânii atunci când trebuie, cât trebuie, când trebuie şi pe cine trebuie este lucru mare. De regulă o persoană mânioasă trezeşte în noi mânia şi, în naivitatea noastră, credem că putem opri mânia cu mânie. Dar acest comportament nu duce decât la şi mai multă mânie. Poate că nu se manifestă chiar în acel moment pentru că ne-am obişnuit să reprimăm emoţii şi stări, dar cândva se va manifesta. Războiul pentru pace este o iluzie.
Nu ştiu ce aş mai putea scrie despre negativitate. Ca un sfat: nu căutaţi compania oamenilor negativişti decât dacă sunteţi masochişti, chiar dacă aceasta vine cu unele beneficii. Astfel de oameni vor veni singuri în viaţa voastră, aşa cum vin obstacolele în calea celor care urcă pe un drum de munte. Căutaţi compania acelor oameni, care, prin comportamentul lor, scot la suprafaţă tot ce e mai frumos în voi, hrăniţi partea luminoasă a fiinţei voastre şi nu fugiţi de provocările negativului.
Comentarii