Paharul este întotdeauna plin
În diferite proporții paharul este întotdeauna plin.
Să consideri că un pahar este pe jumătate gol înseamnă să nu poți vedea lumea în chip realist, așa zis-ul pesimism Să consideri că un pahar este pe jumătate plin și pe jumătate gol reprezintă un fals realism. Golul nu are consistență, el nu există în esență ci doar prin contrast, prin urmare paharul este întotdeauna plin în diferite proporții, întocmai cum lumina este prezentă oriunde, sub intensități diferite. Adevăratul realism este optimismul.
Am fost învățați să receptăm lumea în chip dual, să separăm tot ceea ce există, în bine și rău, frumos și urât, mare și mic…. Și din nefericire, tot un defect educațional, ne concentrăm mai mult pe neajunsuri decât pe ceea ce există în esență. Românul și, bănuiesc, omul în general, nu are bani suficienți, nu are o frumusețe satisfăcătoare, nu are soția ideală, nu are șeful potrivit, nu are un loc de muncă așa cum și-ar fi dorit, nu are conducători care să îi reprezinte interesele și multe altele.
Îmi este tot mai greu să înțeleg de ce ne lamentăm într-una și vedem numai ceea ce nu există. Negativul nu există și cu toate acestea oamenii sunt tot mai negativiști. O deducție simplă mă duce cu gândul la faptul că nici oamenii negativiști nu exisă. Ei nu trăiesc, pentru că dacă ar trăi nu ar mai avea timp să se lamenteze. Viața oferă atât de multe perspective și oportunități, încât, dacă vezi tot timpul ceea ce nu există, nu te poți numi decât un ratat existențial. Poate suna dur, însă nu o spun ca pe o critică, ci doar ca pe o simplă observați.
Am fost învățați, de asemenea, să ne rugăm și să spunem: Doamne dă-mi! Într-adevăr Isus însuși a spus: Cere și ți se va da. Cu toate acestea: Doamne dă-mi! nu prea dă rezultate. De ce? Nu avem de ce să cerem ceea ce avem deja. Mă gândesc la pilda cu talanții. Stăpânul cu pricina, plecând departe, împarte avuția sa slugilor: unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, și altuia unul singur, fiecăruia după puterea lui. Nicăieri nu se spune că vreun slujitor nu a primit niciun talant, așa încât să zică: Doamne dă-mi!. Problema mâinii întinse este tocmai că omul nu este capabil să vadă ceea ce are deja și să dezvolte. El vede în chip ciudat ceea ce nu are, ceea ce nu există. Suntem un pic alienați, e drept. 🙂
Neajunsul slujitorului care a primit un singur talant a fost faptul că s-a comparat cu ceilalți. Întotdeauna capra vecinului este mai frumoasă. Dacă, însă, se raporta la sine, la ceea ce are, încercând să facă ceva cu ceea ce are, ar fi reușit probabil să multiplice talantul. Mulți oameni se consideră neînzestrați așa că nu fac nimic în afară de auto-lamentări. Mult sau puțin e relativ și cere tot timpul un termen de comparație în exterior. În comparație cu Einstein am un IQ mic, dar ce ar fi să încerc să mă raportez la mine și nu la Einstein? Și Einstein, în comparație cu alte ființe, are un IQ mic. Treaba e relativă.
Competiția nu ne aduce decât suferință pentru că tot timpul va fi cineva mai bun. Cu toate acestea am fost învățați că progresul și spiritul competitiv merg mână-n mână. Fals. Poți să progresezi și fără să te iei la întrecere cu nimeni. De exemplu, dacă mă raportez la mine însumi încercând să pun la bătaie tot ce am ca să devin o persoană mai bună, voi constata că eul prezent e tot timpul mai evoluat decât eul trecut. Sunt într-o continuă dinamică și transformare. Dacă mă întrec cu ceilalți, oricât aș evolua, mereu va fi cineva mai bun, mereu voi fi frustrat și neîmplinit.
Ceea ce m-a frapat când am citit prima oară pilda cu talanții a fost faptul că slugii care primise un singur talant și nu făcuse nimic cu el i-a fost luat talantul și dat celui cu cinci talanți, care obținuse din cinci zece. Iar concluzia m-a șocat și mai mult: Celui ce are i se v-a mai da și va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Păi cum tot de la aștia necăjiți se ia? Stăpânul din pildă începuse să semene cu politicienii noștri. 🙂 Și pe deasupra pare un nonsens. Păi dacă n-are ce i se va lua? Adevărul e că fiecare are, iar acest n-are se referă la felul deformat în care vedem noi lucrurile: Doamne n-am. Dă-mi!
Pentru mine rugăciunea este doar mulțumire pentru că în momentul în care conștientizezi ceea ce ai, mulțumești și faci ceva cu ceea ce ai, vei avea mai mult. Așa funcționează lucrurile în univers. Dar dacă te concentrezi pe ceea ce nu ai, oricât de mult ai primi, niciodată nu vei avea suficient.
Așadar, paharul este întotdeauna plin în diferite proporții, rămâne la latitudinea fiecăruia să-și conștientizeze plinul și să facă ceva în privința aceasta. Când paharul va fi plin până la refuz tot ceea ce suntem, facem și avem se va revărsa asupra semenilor noștri. Nu e nevoie să încercăm să umplem paharul ci doar, puțin câte puțin să-l vedem așa cum este în realitate: plin. Evoluția înseamnă conștientizare. Ceea ce vrem să devenim suntem deja.
Ca o glumă de final: Se spune că o femeie, venind de la muncă obosită începe să se plângă în sinea ei: Banii sunt puțini, mâncarea e scumpă, soțul bea și mă înșeală, copiii sunt tot mai obraznici, la servici muncă de sclav, noaptea nu pot să dorm de atâtea griji, nici nu mă gândesc că viața poate fi mai bună. Îngerul păzitor, care o însoțea tot timpul, exclamă, în timp ce nota pe un carnețel tot ce gândea femeia: Mamăăăă ce de dorințe!
Comentarii