Redobândirea de sine
Motto: „Căci ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s-ar pierde pe sine însuși?”
Trăim vremuri interesante. Realitatea contemporană este una extrem de diversificată. Perspectivele sau ideile filozofice, religioase, spiritiste, ocultiste, chiar și teoriile științifice care împânzesc lumea şi încearcă să ofere sens şi scop vieţii s-au înmulţit atât de mult, încât confuzia şi relativismul au devenit starea generală a umanităţii. Ne este din ce în ce mai greu să găsim coerenţă într-o lume, aparent, a neorânduielii. Cultura nu este nicidecum una omogenă, a valorilor şi a adevărurilor unanim acceptate căci „suferim” de boala culturilor comunitare, a schismelor ireconciliabile şi a adevărurilor individuale.
Și totuși trăim vremuri interesante, unice aș putea spune. Dacă în urmă cu doar câteva secole credința individuală era un ”moft” pentru care unii erau chiar dispuși să plătească cu viața, astăzi fiecare om are dreptul la liberă credință și liberă exprimare. E drept, oamenii sunt influențați de tot ceea ce numim surse de informare pentru că nu toate sursele au ca scop elevarea individului. Sunt multe interese în joc și multă manipulare, totuși în acest haos informațional, influențat sau nu, individul are dreptul să-și formeze și să-și exprime propria opinie.
El devine responsabil astfel de credințele și faptele sale, redobândindu-și sau nu puterea interioară. Spun „sau nu” pentru că doar asumarea conștientă a răspunderii propriei vieți, cu toate aspectele ei, îl poate ajuta pe om să ajungă la el însuși. Este primul pas. Lipsa asumării responsabilității nu îl scutește de responsabilitate ci doar de viață. Individul respiră dar este mort căci nu trăiește ci este trăit de absolut tot ceea ce „i se întâmplă”. El nu acționează ci este acționat. Și pentru orice păpusă se va găsi cel puțin un păpușar. Este o realitate tristă.
Cine nu este pregătit sau nu știe să trăiască nu va primi nicidecum vreo rețetă care să îi spună cum să trăiască ci va fi parazitat de acest sistem care îl va trăi. Va fi sclavul perfect. Va avea un loc de muncă stabil, o casă cumpărată prin credit ipotecar, o mașină sau bani de bilet, hrană și tot ceea ce presupune a „respira”. Va face zi de zi aceeași rutină. Îl vei vedea mergând pe stradă, muncind, mâncând la restaurant, practicând un hobby, cu alte cuvinte va fi mereu în mișcare dar nu va acționa nicodată pentru că acțiunea presupune un impuls interior.
Și totuși trăim vremuri interesante. Acum, mai mult ca niciodată, individul își poate recupera libertatea, își poate recupera puterea interioară, voința, capacitatea de a acționa. Poate trăi în acest sistem și, aparent, să nu se deosebească cu nimic de orice altă persoană și totuși să fie, în esență, complet diferit.
Nu am folosit întâmplător cuvintele ”individ” și ”persoană”. Pentru că, dacă persoana este masca socială, individul este cel care animă persoana. Cei mai mulți oameni sunt persoane pentru că se indentifică cu această mască socială, cu tot ceea ce lumea din jur le spune că sunt. În acești oameni vocea individul, identitatea de dincolo de măști, deși există, nu își poate face simțită prezența. Ei sunt atât de preocupați de statutul social, de felul în care sunt văzuți, de faptul de a li se recunoaște meritele, încât, la nivel de individ, aproape că nu există. Ei plâng când sunt defăimați și se bucură când sunt apreciați. Fără vocea societății, care să le infirme sau să le confirme valoarea, își pierd complet identitatea. Sunt sclavii ideali într-o societate decăzută, condusă de mania controlului, o altă iluzie pe care o trăiesc cei care au impresia că oamenii le aparțin.
Și totuși trăim vremuri interesante. Așa cum este el, pângărit de dorința de control și manipulare, mediul social în care ființăm, este acum, mai mult ca niciodată, favorabil redescoperirii și redobândirii de sine. Acum, mai mult ca niciodată în trecut, această societate care manipulează subtil și oferă falsa senzație de libertate, este totodată climatul cel mai favorabil. Din ce în ce mai mulți oameni sunt nefericiți pentru că rețeta a fericirii scrisă atent de cei care au impresia că ne conduc ascunde o sclavie benevolă. E aceeași sclavie ca în trecut doar că atunci era evidentă iar acum se ascunde sub această mască a fericirii. Și, ca totul să fie complet, societatea a creat în mentalul nostru colectiv și standatdele pe care trebuie să le atingem pentru a fi fericiți. Cum era de așteptat, niciunul dintre ele nu se referă la întoarcerea către sine ci la tot ceea ce se poate obține în exterior.
”A avea” este rețeta perfectă a fericirii iar ”a face” este forța motrice prin care ea devine posibilă. Din toată această schemă ”a fi” este complet ignorat. Petru că ”a fi” presupune întoarcerea către tine însuți, către identitatea de dincolo de măști. Și nu este deloc ușor, este un proces anevoios, un ideal care nu poate fi atins decât prin renunțare. Cum nu știm cine suntem, nu cunoștem nici drumul către noi înșine. Astfel, singura cale este renunțarea la cine nu suntem sau la cine avem impresia că suntem. Fiecare mască pe care o dăm jos ne va face vulnerabili în fața celor care trăiesc la adăpostul măștilor. Fiecare pas pe care îl facem către autenticitate va atrage după sine un alt fel de a funcționa în societate. Pentru că disimularea nu mai este posibilă în acest proces în care ne dorim să ne reîntâlnim cu noi înșine. Va trebui să devenim sinceri cu noi înnșine și cu ceilalți iar această virtute este socotită o nebunie într-o lume a minciunii, într-o lume în care totul este răsturnat, în care valorile eterne au înlocuite cu tot ceea ce este urât și meschin.
Nu, nu putem ajunge la noi înșine decât negând și renunțand la tot ceea ce nu suntem. Este extrem de dureros pentru că renunțăm la carapacea care ne ocrotea de lume, în care ne simțeam la adăpost. Este extrem de dureros pentru că toate închipuirile despre noi care ne-au creat o stare de confort vor dispărea, tot ceea ce am avut impresia că suntem va trebui să moară pentru ca, din această cenușă, să se nască măreția realei noastre identități.
Nu e ușor căci întreg decorul în care trăim ne este împotrivă și totuși ”ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s-ar pierde pe sine însuși?”
Comentarii