Religie şi devenire
Adesea oamenii mă întreabă care este religia mea. Îmi este, de cele mai multe ori, foarte greu să le explic faptul că nu urmez preceptele unei religii anume sau ale vreunei confesiuni, deşi printre convingerile mele se numără multe din ideile filosofice şi religioase din întreaga lume.
Cei mai mulţi dintre noi nu concep viaţa fără religie, fără o dogmă precisă şi un ritual pe care să-l practice din când în când pentru a-şi linişti conştiinţa şi a considera că nu l-au supărat prea tare pe moşul bărbos care se uită mereu în jos la noi gata gata să ne pedepsească în cazul în care nu credem ce spune dogma sau nu săvârşim diverse canoane şi aşa mai departe.
Care este ideea cu religia? De regulă religia încorsetează adevărul într-o dogmă care este de neschimbat. Fiecare religie în parte vorbeşte de propriul ei adevăr absolut, la fel fiecare confesiune din fiecare religie, fiecare grup, mai mult sau mai puţin sectar, mai mult sau mai puţin exclusivist.
Cei mai mulţi dintre noi nu ştim care este scopul vieţii noastre şi atunci apelăm la religie ca să dea un sens vieţilor noastre sărăcăcioase. Ni se dă să citim o carte (sau mai multe) considerată cuvântul lui Dumnezeu, diverşi interpreţi vin cu propria lor viziune asupra cărţii şi gata religia. De cele mai multe ori neascultarea preceptelor prestabilite atrage pedeapsa iar ascultarea recompensa. Problema e că atunci când ieşi dintr-un grup şi intri în altul sunt alte precepte, alte cărţi, alte interpretări. Şi în cazul acesta acelaşi lucru: penitenţă şi recompensă.
O glumă suna cam în felul următor: Musulmanii spun că dacă nu sunt musulman ajung în iad, evreii spun că dacă nu sunt evreu ajung în iad, creştinii spun că dacă nu sunt creştin ajung în iad, deci orice aş face, tot în iad ajung.
Trăim vremuri interesante. Accesul liber la informaţie permite oamenilor cu minţile deschise să judece, să compare, să analizeze diverse informaţii filosofico-religioase. Interacţiunile inter-culturale ne ajută să înţelegem că şi Ghandi şi Maica Teresa au fost oameni evoluaţi din punct de vedere spiritual chiar dacă nu împărtăşeau aceleaşi convingeri religioase. La fel, Buddha şi Iisus au adus lumii iubirea şi compasiunea chiar dacă au trăit în contexte socio-culturale diferite. Nu cred că vreunul dintre ei a intenţionat să creeze vreo religie, ci doar să ne arate calea iubirii, a auto-cunoaşteri şi a devenirii. Din păcate oamenii care le-au urmat au transformat totul într-o dogmă rigidă şi un ritual înţepenit. E mult mai simplu să mecanizezi totul decât să îţi înţelegi propria nevoie autocunoaştere şi schimbare.
Acum însă am început tot mai mult să ieşim din încorsetarea vreunei religii şi să ne căutăm propriul adevăr, propria cale, propria devenire. Accentul cade pe subiectivitate. Unii dintre noi s-au cam săturat să li se spună din exterior cine sunt şi care este rolul vieţii lor şi găsesc acel dram de curaj pentru a interacţiona cu ei înşişi şi a se transforma. Exact ca un aparat de radio care are nevoie să schimbe frecvenţa pentru a capta postul dorit.
Religie înseamnă adevăruri statice care cu greu se schimbă şi oameni subjugaţi de ele. Devenirea înseamnă să te cauţi pe tine însuţi să te iei din locul unde eşti, să devii mai bun, şi pe măsură ce te upgradezi să laşi ca adevărul să se schimbe, să-ţi laşi convingerile să se schimbe şi tot aşa, treaptă cu treaptă. Acest proces este mult mai greu pentru că necesită recunoaşterea faptului că tu nu deţii adevărul ultim, ci un soi de progresie a adevărului. Acesta este şi modul în care au evoluat ştiinţele empirice. Fizica cuantică nu neagă fizica newtoniană, doar o completează, o updatează. Iisus nu a venit să contrazică religia iudaică, ci doar să o aducă la un alt nivel. Totul în Univers este progresie. Urcăm treaptă cu treaptă şi pe măsură ce evoluăm adevărul se schimbă. Adevărul pe care îl deţii la un moment dat te călăuzeşte în acel moment din viaţă, dar pe măsură ce descoperi noi profunzimi pe calea propriei deveniri vechiul adevăr se schimbă.
Consider că un adevăr pe care mulţi dintre noi au început să-l priceapă este faptul că nu există religie adevărată şi religie falsă, cale bună sau cale rea, ci fiecare, mergând pe propria cale, din punctul din care se află cu propriul bagaj de cunoştinţe şi propriul nivel de cunoaştere şi autocunoaştere, poate ajunge, până la urmă, în vârful muntelui.
Comentarii