Ari Sutra
Câteodată,
în grădina colorată,
noaptea cade
și-ntunericul m-apasă.
Dar sub razele de lună,
din tufis,
pe furiș,
fără nicio ezitare,
ies aricii la plimbare.
Eu tresar din gânduri sure
și-i privesc cu nepăsare
apoi singur mă trezesc
ca vorbesc cu voce tare:
“Unde Dumnezeu ieșiți,
ați uitat de izolare?”
În neștire, dau de știre
polițistului arici
că avem niște complici
ce-au ieșit tiptil în noapte,
nu să caute furnici
și-s suspecte a lor fapte.
Apoi îmi regret pornirea
și subit
îmi doresc să fiu arici.
Liber lumea s-o cutreier,
printre firele de iarbă
și s-ascult al nopții greier.
Doar să ies tiptil din casă
sub a nopții ocrotire
fără vreo acoperire.
Iar de vine fără știre
omul negru,
să mă ghemuiesc
integru
și cu țepii să-l primesc
căci așa este cinstit
să-l „slăvesc”.
Noaptea își dezbracă roba
sub a Soarelui privire
fără nicio rușinare.
Eu rămân cu ochii-n soare,
nu e urmă de arici
nici acolo, nici aici.
Și lumina mă răsfață
în grădina colorată,
deodată…
Comentarii