Gott ist tot
genul programului: fantasy
Dumnezeu îl citește pe Nietzsche.
-Are dreptate, zice. Sunt perfect de acord cu el!
Acestea au fost cuvintele bătrânului și atotputernicului dumnezeu care, de atunci, încetă să mai creadă în dumnezeu și începu să creadă în Om.
Își pregătise moartea în urmă cu vreo două secole când a zis pentru ultima oară: “Să fie lumină!”. Și a fost. După un ev de întuneric oamenii aveau să renască și să cunoască epoca luminilor.
Dumnezeu observase, încă de la crearea omului, că acesta avea o fire leneșă.
-N-ar fi trebuit să-i dau liberul arbitru, își zise în sinea lui. Omul își folosește libertatea într-un mod extrem de bizar. Nu m-am gândit niciodată că a fi liber poate însemna să ai chiar și libertatea de a te înrobi singur…
-Iată, îmi ridica temple și altare de piatră și mă roagă să-i dau tot ceea ce deja are! Nu vrea să facă nimic pentru fericirea lui! Îmi cere mie totul!
-E vremea să mor, spuse bătrânul, ca omul să poată să trăiască. Cred în el! Anii copilăriei lui s-au sfârșit. E timpul să fie cu adevărat liber și să nu mai depindă întru totul de mine. Fac asta pentru că îl iubesc!
Și dumnezeu muri chiar în clipa în care rosti aceste cuvinte dar se născu în sufletul omului. Și omul încetă să-l mai caute pe Dumnezeu în cerurile înalte și începu să se caute pe sine. Și ce descoperi fu uimitor. El însuși era o fărâma de Dumnezeu. Tot ceea ce există era Dumnezeu. Viața, cu toate aspectele ei, era sfântă.
Atunci omul deveni cu adevărat liber și Dumnezeu trăia din nou în fiecare pulsație a inimii sale.
Comentarii