Un vis de-o noapte
Câteodată visez că lumea noastră nu este decât o
umbră palidă a adevăratei Lumi.
Câteodată am impresia că, demult de tot,
înainte ca timpul să mă fi prins în mrejele lui,
m-am privit și eu în luciul apei,
ca Narcis odinoară
și m-am îndrăgostit de mine,
cel oglindit.
Apoi m-am cufundat în ape tulburi
și valurile uitării mi-au spălat orice amintire.
Forme și culori finite mi-au invadat ființa
și am uitat cu totul de lumea cea adevărată
a cărei oglindire sunt.
Dansul lor m-a purtat în neștire
prin neumblate abisuri și neatinse înălțimi.
Câteodată visez că Realitatea e Visul
iar realitatea e vis.
Câteodată visez că mă oglindesc în vis
iar cel visat se oglindește în mine.
Rareori mă trezesc și mă cufund în această oglindire.
Atunci eu, cel pe care-l știți cu toții, încetez să mai fiu
și un Altul, măreț, grandios și infinit
se trezește la viață.
Acum plouă și ploaia îmi șterge orice gând
despre mine
asemeni valurilor mării, sub mângâierea cărora,
dispar felurite forme de nisip.
Sunt eu, cel care am fost dintotdeauna
și cel care voi fi mereu.
Sunt eu și nu am fost, nici nu voi fi,
doar sunt.
Nu am amintiri și nu am vise.
Timpul nu-mi mai este închisoare
iar spațiul e vast și fără formă.
La fel ca nisipul de la malul mării,
cu mult înainte ca jocul copiilor
să creeze primele castele de nisip,
eu sunt.
Și totuși port în mine o vagă amintire,
una doar.
Cândva am visat că sunt o ființă
prinsă în timp
asemeni unui singur fir de nisip
desprins din vastitatea plajelor fără hotar.
Si îmi doream tot felul de lucruri bizare.
Resimțeam nevoi a ceea ce
nu știam că am dintotdeauna.
Am trecut de nenumărate ori
prin moarte și mi-a fost teamă, ca și când
moartea ar fi însemnat sfârșitul.
Dar o luam de la capăt din nou și din nou
căci moartea doar așternea vălul uitării
peste mine.
Și toate acestea n-au fost decât un
vis de-o noapte.
Comentarii