A fi in acord cu viața
De ceva timp, viața mea a început să curgă în ritmul ideal, aducându-mi experiențe, pe cât de diverse, pe atât de provocatoare. Totul se întâmpla “ceas”, sunt mereu omul potrivit la locul potrivit și, intuitiv, știu că sunt pe calea mea.
S-au terminat relații care nu îmi mai foloseau la nimic și a început altele. Au plecat oameni din viața mea și au venit alții.
O decizie foarte grea a fost aceea se a renunța la cursurile de tai ji, stilul Chen tradițional. Nu mă mai ținea nimic acolo, doar dorința de a împlini asteptarile profesorilor mei. Dar inima îmi spunea cu sârg faptul că nu mai este locul meu acolo, că, fără să fiu lipsit de modestie, nu mai am nimic de învățat de la acei oameni în afară de tehnica marțială.
La practica tai ji-ului nu am renunțat. Mă antrenez individual și, aproape în fiecare Weekend, merg împreuna cu o mică gașcă de oameni faini pe munte, unde practicăm. Cu siguranța că tehnica mea nu excelează dar energetica mișcării o simt mult mai clar decât atunci când lucram cu începătorii în cadrul unei școli extrem de renumite, poate cea mai renumita în ce privește transmiterea cu acuratețe a stilului Chen prin filiera unuia dintre cei mai mari maeștrii în viață.
Sunt extrem de recunoscător profesorilor mei și am tot timpul grijă să amintesc prietenilor mei faptul că nu sunt instructor, doar practicant și, bineînțeles, că nu mai fac parte dintr-o școala de tai ji. Sunt cumva de capul meu, nu practic decât pentru sănătate și armonizare, fără mari pretenții. Și, mai ales, nu absolutizez nimic, conștient de faptul că nu am un nivel la care să îi pot învața pe alții, în afara de câteva exerciții de energizare și respiratie și câteva tehnici simple pe care le-am înțeles bine.
Se punea la un moment dat problema să îmi vând sabia unui fost coleg de antrenament. Ei bine, n-am s-o mai vând. O simt deja ca făcând parte din mine și își așteaptă cuminte timpul când va fi din nou folosită sub îndrumarea unui instructor. Până atunci mă străduiesc cu toată puterea mea să n-o dezamăgesc. Atât cât am înțeles în acești ani de practica de la minunății profesori pe care i-am avut și cărora le sunt recunoscător, voi prsctica. Când un ciclu se termina, altul începe. Totul, dar absolut totul este supus trecerii, mai puțin esența atemporală a tuturor lucrurilor.
Și cumva sunt într-o frumoasă relație de iubire cu această esența, o simt cum mă îndruma și cum mă călăuzește subtil. Parafrazând ceea ce am învățat mai demult într-o școala de filosofie, este glasul liniștii sau vocea tăcerii. I-aș mai putea spune WuJi sau Tao dacă am înțeles bine ceea ce am fost învățat în timp ce practicam stilul Chen.
Am să las în urmă acest subiect pentru a vorbi despre ceea ce mi s-a întâmplat recent. Am întâlnit o femeie, o ființa extrem de frumoasă, iubitoare și inteligentă. Poate ea nu se considera așa dar eu așa o văd. Nu doar că am întâlnit-o dar în acel moment am simțit cu toată ființa mea că o știu dintotdeauna. Îmi era atât de familiară cum îi era, bănuiesc, lui Adam acea coasta de care Dumnezeu l-a sărăcit. Nu o luați ad literam, Cartea Facerii este scrisă în cheie alegorică.
I-am scris câteva poezii și, culmea, i-au mai și plăcut. Vă întrebați dacă sunt îndrăgostit? Nu, nu sunt! Doar iubesc într-o manieră matură și calmă. Nu am mai trăit acest sentiment de pe vremea studenției când stăteam treaz nopți întregi scriind poezii și gândindu-mă la diverse frumuseți feminine. Dar îndrăgostirea e ca un foc de paie, pe când iubirea adevarata este acel foc mocnit de lemne care arde mult și nu se stinge dacă este întreținut cu răbdare.
Cum arată viața mea fără femeia pe care o iubesc? La fel de frumoasă. Totul curge și fiecare moment îmi aduce împlinire. Nu ne-am întâlnit decât o singură dată, am hoinarit nițel și am vorbit într-una. În rest am schimbat câteva mesaje pe messenger. Sâmbăta asta am mers la cabana Malaiesti împreuna cu niște prieteni de suflet și am avut un timp minunat. Peisajul a fost de vis, oamenii ideali, încât n-am mai avut când să mă mai gândesc la ea.
Nu vă mai plictisesc. Închei aici istorioara mea cu câteva cuvinte extrem de frumoase despre iubire:
“Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
(…) chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încâtsă mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
(…)
Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
(…)
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
Dragostea nu va pieri niciodată.”
Apostolul Pavel, Întâia epistola către Corinteni
Comentarii