Aventuri la Rolem. Rânduri ştiinţifico-fantastice
de Florin Bfsescu
Intro:
Randurile care urmeaza pot fi pura fantezie sau pura realitate. Incadrati-le unde vreti. Faptul ca am folosit prenume care exista in intreprinderea Rolem nu inseamna nimic, intrucat sunt mii si mii de oameni, daca nu mai multi care poarta aceste nume, si destui in Rolem.
Nimeni nu ma poate acuza de minciuna intrucat nu scriu istoria Rolemului. Scriu literatura, inteleasa ca beletristica, iar literatura nu poate minti de vreme ce nu isi propune sa spuna adevarul. Inchipuiti-va ca va uitati la Spiderman. Ati putea acuza regizorul de lipsa de veridicitate sau credibilitate? Unde ati mai vazut oameni care sa stea pe tavan ca mustele sau sa traga cu o chestie alba, lipicioasa, in afara de mucozitati sau… in fine.
Gata, v-am plictisit destul. Ca o recomandare, nu cititti introducerea, e plictisitoare. Sper sa nu fiu chemat sa-mi semnez demisia dupa aceste randuri nevinovate, poate doar sa fiu avansat la rangul de cheff. Master cheff, sau orice, da numai cheff sa fie. Vrabia malai viseaza. Si eu nici macar nu sunt vrabie. Ati mai vazut voi vrabie care sa faca cucurigu?
!!! Avertisment!!!
Interzis cardiacilor, diabeticilor, habotnicilor religios, politicienilor, bancherilor, prostilor, geniilor, persoanelor care au probleme cu nervii, bancherilor, oamenilor fara simtul umorului sau tuturor celor care sufera de orice alta afectiune nementionata mai sus!
Interzis tuturor celor care nu vor sa citeasca!
Interzis analfabetilor, desi pentru ei fac gratuit alfabetizare!
Daca apar manifestari neplacute, adresati-va autorului, preotului sau direct lui Dumnezeu.
Textul nu se mai poate modifica decat cu acordul scris al preafericitului Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe romane, Shiddartha Gautama buddha, sau al lui Charles Darvin, pentru atei.
Sa spui „aventuri la Rolem” este deja pleonasm. Rolem in sine este o aventura. La Rolem totul este cat se poate de exact, precis, masurabil, calculabil, ce mai, stiinta curata. Daca nu ar fi colegii totul s-ar limita la o mecanica plictisitoare, iar eu as fi un fel de Charlie Chaplin contemporan din „Modern Times”. Pe langa stiinta, oamenii aduc plusul de aventura, fantezie si buna/proastă dispozitie. E mai ceva ca urcatul Everestului cu Andreea Marin.
Astazi m-a sunat sefa sa-mi spuna ca sunt in concediu pana maine, aşa se dau la noi concediile, prin telefon, până mâine şi tot aşa. Am dormit la pranz, m-am intalnit la o tigara cu un prieten, martor al lui Iehova si, cum noaptea nu dorm, scriu.
Reiau. Colegii. oamenii, fiintele sunt sufletul fabricii. Şi acest suflet nu este întotdeauna foarte bun. Maşinile reprezintă partea ştiinţifică a Rolemului, sunt reci ca luceafarul lui Eminescu. Totuşi generează destulă căldură şi sunt mai vechi decât Rolemul.
Am aproximativ o luna si jumatate de cand lucrez pentru Rolem si deja ma simt ca acasa, ca intr-o mare familie dezbinată.
Păpuşi şi maşini
Am scris despre multi angajati ai Rolemnului. Despre unii mai mult, despre altii mai putin, despre unii mai de bine, despre altii mai de putin de bine, despre unii ceva, despre altii altceva. Ideea e ca nimeni nu trebuie sa se supere, in primul rand pentru ca sunt subiectiv, in al doilea rand pentru ca nu am pretins ca spun adevarul si, in al treilea rand, pentru ca nu i-am tratat pe toti la fel.
Cand eram mici, mie mama imi cumpara o masinuta iar sorei mele, la premiul intai, de regula, o papusa. Eu eram fascinat de masini de lux, pe toate le „demontam” cu ciocanul ca sa vad „toferul”. Spre uimirea mea, nicio masina nu avea şofer. Imi placeau si papusile. Ii luam papusile sorei mele; la fel ca in cazul masinilor, voiam sa vad ce au pe dedesubt. Din fericire nu era nevoie sa folosesc ciocanul. Si acum imi mai plac papusile, nu de plastic sau de cauciuc, ci alea cu suflet.
O colega chiar vorbea cu cineva si ii spunea „papusel”. Presupun ca nu era vorba de copil, ci de iubit, sau amant, sot, oricum ceva de genul. Ar putea fi si copilul. Dar a intrebat daca e la munca. In cazul asta intra la exploatarea minorilor. Asadar prerogativul se potriveste si la papusile masculine. Asta ca baietii sa nu se simta discriminati. Nu stiu exact cati papusei avem in fabrica, da nici nu cred ca vreau sa stiu… Unul cel putin, Codita. Totusi el are iubite, blonde, roscate, brune, de regula cu dop de pluta sau din metal.
M-am cam lungit. Mi-e somn. Ideea e ca nimeni nu trebuie sa se supere. Nici eu nu ma suparam cand eram mic pentru ca nu primeam papusica, ci doar masinuta. In momentul de fata parca as alege papusica, dar si masinuta e buna daca e nemteasca, în mărime naturală si sunt eu soferul. Sa le ai pe amandoua, e ideal.
Pe de alta parte, aşa cum am mai spus, nu mi-am propus sa spun adevarul sau sa mint, doar sa fiu creativ… Repet: lieratura nu poate minti pentru ca nu isi propune sa spuna adevarul. Totul poate fi fictiune curata sau murdara, alegeti voi.
Citire placuta papusei si papusele. Sau, mai dergraba, masinei si papusele.
Urme pe vopsea
Implinesc aproape o luna, daca punem la socoteala si zilele care lipsesc din luna pe care o implinesc, de cand lucrez la Rolem. Si ca sa respect traditia, fiecare experienta semnificativa de viata de la fiecare loc de munca, de la fiecare fata sau gheisa (tot un fel de fata, dar cu picior mai mic) de la fiecare tot, merita consemnata.
Oscilam intre a scrie „Mi-a dat de m-a julit” si „Urme pe vopsea”. E tarziu si nu mai stiu daca se zice vobsea sau se scrie vopsea. Nu sriu cati dintre romani mai sunt inculti sau analfabeti sau „magar” agramati, în afară de mine. Nu prea mai gasesti ceva de genu’, acestea sunt specimene pe cale de disparitie. Poate doar la Antipa.
Pana la urma „Mi-a dat de m-a julit” trebuie să mai astepte.
Acum ceva vreme, aproximativ 10 zile nu mai aveam ce sa rolerim pe la Rolem. Asa ca sefii au zis sa nu ne trimita in fara plata (Domnului) ci sa ne cheme mai bine la curatenie.
Pe langa faptul ca am facut curatenie, am mai si vopsit. Salopeta mea va poate confirma cu exactitate acest lucru, prin cei cativa stropi de galben pe fond gri.
Deci. Va aduceti aminte de legenda manastirii Argesului cu Manole 10 care-i si intrece si cu Ana zidita-n temelie?
Deci. Reiau încă o dată din nou. Noi vogseam, si ce ziua vobseam noaptea se amprenta piceric cu urme mari de bocanci. Sefu Mare zicea ca sunt animale. Din cate stiu eu Rolem produce componente ornamentale pentru masini de lux, nu lapte de bovine. Sau mai stiu eu ce alte lactate sau organe gen guta, guturai, vaca nebuna, gripa boviara, stranut vitelesc… etc etc. Cica unu a dat cutia, care proteja dunga de vopsea, la o parte si a calcat intentionat. Eu cred daca asa a zis Sefu. Nu am incotro.
Si tot asa ca, Manole, pana cand am zidit-o pe Ana. Nu pe Blandiana, nici pe Ana din poiezie. La noi Ana a insemnat ca am lipit scoci in loc de vopsea. Se intelege, sper, ca nu lipeam vobpseaua. O pensulam cu pensula. Cum ar fi sa lipesti vopsea cu Picatura. Sau picatura de vopsea cu scootch?
Un coleg a cazut in cap de la prea mult scoci si s-a scapat pe jos. Vopseaua. Adicătele vogseaua s-a scapat singura, n-a scapat-o iel.
Toată lumea îi spune Codiță, dar ce e important de reținut, în cazul lui e să nu-ți pice, Doamne ferește, ceva pe jos (gen portofel, țigară, brichetă, telefon) în preajma lui și să fii nevoit să te apleci. Se spune că în fața șefului și în spatele calului nu trebuie să te poziționezi cu spatele. Din politețe sau din precauție. Mă văd nevoit să mai adaug la cal și șef și pe Codiță. El, totuși, este scutit de această regulă, se poate apleca oricând, oriunde și în fața oricui.
Mister Luigi
De fiecare data cand fumez ma gandesc la domnul Luigi, asta pentru ca a fost singurul, sau aproape singurul care mi-a dat tigari atunci cand nu aveam. Fumez chiar in acest moment. Sa se consemneze: miercuri, 10 09 2014, orele 22 23 minute si 24 secunde.
Oricine ar vrea sa avanseze, nu prin merite, ci prin pupincurism, ar incepe cu sefii. Pe sefi i-am bagat la mijloc ca intr-un sandwiah. Pare logic, chiar asa si sunt. Sunt mereu prinsi intre muncitori si sefii mai mari. Cunosc doar 4. Doi sefi de echipa pe care ii vom numi simplu, sefi. Un sef de raion sau asaceva, este seful mai mare, maistrul si un sef de, nu stiu, hala, nivel, ceva de genul. El e Seful Mare. De aici incolo incep superlativele: Seful Foarte Mare, nemaipomenit de Mare, Mare Mare, Mare De Tot, Cel Mai Mare, care ar trebui sa fie Patronul. El nu e prins la mijloc, nu e in sandwish, decat daca il iei in calcul pe Dumnezeu.
Mai fac o paranteza. Scriam acum cateva minute ca Eminescu, nu la lumina lumanarii, ci a telefonului mobil. Tarziu mi-a venit ideea sa ma mut la lumina lampadarului si a lunii. Sunt in parcul Tractotu, pe o banca galbena, iar in fata mea, pe o placuta scrie”Promenada inimilor. 1000 m”. Nu am vazut inca nicio inima, nici macar o inimioara. Ultima inima pe care am atins-o si chiar am gustat-o era din tocanita pregatita de Sorin, unul din bucatarii care s-au perindat pe la Coliba Vanatorului.
Se poate sa fie luna plina, e inorat, n-am verificat.
Sa ne intoarcem la origini, la Domnul Luigi, care nu se supara niciodata, are simtul umorului si nu greseste nici cu piesele, nici cu oamenii. Adevarul e ca avem niste gagici, piese bune nu gluma. Daca o fi gresind candva, n-am sesizat, desi sunt foarte atent la detalii. De pilda Adina de la control s-a tuns sau si-a schimbat coafura sau amandoua si ii sta bine.
Domnul Luigi are initiativa, munceste repede atunci cand este nevoie si iti mai da si cateo tigara atunci cand nu ai ce „priza”. Ce mai! E muncitorul model. Odata a lucrat 12 de noapte, iar urmatoarea zi a intrat schimbul 2. Asta inseamna 20 de ore de munca cu o pauza de 8 ore. Omul e robot. Nu are nevoie de somn decat daca e cu mamaliguta si musdei.
Cred ca putem inlocui orice robot comercial cu Domnul Luigi. Il racordam putin la curent ca sa-si incarce acumulatorii si gata. O fi fiind andorid si nu stie nimeni. Asta al vista babe!
Daca ar fi sa propun un sef l-as propune pe Mister Luigi.
M-a invatat multe lucruri, de pilda, sa masor ZBE-urile, sa duc etichetele, sa completez formularele, sa zambesc si sa glumesc mai ales atunci cand imi este greu. Cele mai multe lucruri m-a invatat inconstient, prin felul lui de a fi.
Omul e de viata, rade glumeste, si are chiar glume bune in program. Ar fi fost bun si la stand up comedy. In afara de asta e un profesionist la cel mai inalt nivel.
Carmen sau partea plină
Daca as fi psihanalist, Freud, Jung, sau macar psiholog as spune despre Carmen: Fata dura care isi mascheaza sensibilitatea. Xena, printesa razboinica. Numai Heracle i-ar putea tine piept. Si are din belsug. Din pacate eu nu sunt Hecule, ati mai vazut voi vreun Hercule poet? Sunt doar Orfeu si cu harfa mea de scris versuri nu prea pot sa-i tin piept. As putea spune si invers, daca as fi psihanalist: Fata sensibila, care se ascunde sub masca duritatii. Dar nu sunt, asa ca nu spun nimic.
Intre mine si Carmen e un zid de beton armat, care are, in partea de sus, sarma ghimpata si curent electric de 640 de volti. In fiecare zi trebuie sa vin cu picamarul la servici sa daram zidul, cu mistria, ca sa construiesc un pod, ori cu prajina ca atletii. La iesire, portarul ma controloeaza si trebuie sa ii explic mereu ca mi le-am luat de acasa.
Carmen nu te roaga sa faci nimic, nici macar nu iti propune. Iti porunceste direct, e mult mai eficient. Defect profesional, profil de sef, mai sef ca seful. Eu de pilda am boala sa corecrez greselile gramaticale, de exprimare etc. Tot defect profesional.
Pana si sefu, imi spune de regula „Florinel, baga si tu niste ZBE-uri.” Seful Mai Mare ma bate prieteneste pe umar cand imi mai explica cate ceva dar Carmen imi spune direct, din cand in cand rastit: Fa aia! sau Ai gresit ailalta! O singura data mi-a spus „Te rog frumos.”, pe un ton cald si m-am simtit bine toata ziua. A fost floricica cu care s-a facut primavara desi bate spre toamna-iarna.
Carmen vede mereu partea goala. Mereu remarca, de pilda, faptul ca uit sa sting lumina cand plec in pauza si sa o aprind la intoarcere. Odata am stins-o la plecare dar nu am mai aprins-o la venire, lumina, nu pe Carmen. Bineinteles ca nu a remarcat ca am retinut s-o sting, ci ca am uitat sa o aprind. Lumina. Acum imi suna in minte melodia „Prinde-ma, cuprinde-ma, aprinde-ma” sau asa ceva. Parca Andreea Balan. Ex Andre. Sugerez o melodia pe care mi-o canta Carmen in continuu: Stinge-ma, aprinde-ma! Oricum, vad bine fara lumina de la neoane si, in felul asta, economisim si energie.
Alta data am maturat si in sectorul ei. Nu a zis nimic. Cand Carmen nu zice nimic ia-o ca pe un compliment. De regula o salut si nu raspunde. In felul asta primesc o gramada de complimente din partea ei. Simt ca prind aripi.
La un momentdat i-am cerut o tigara. Mi-a spus ca ei i le numara sotul acasa si, daca fumeaza mai mult de o tigara pe pauza, sau asa ceva, ia bataie. Cine? Tu sau tigara? Imi venea sa o intreb. Sau de ce mai stai cu un sot care iti bate mereu tigara? Pune-l si tu sa-ti bata covoarele, ceva… Sau, mai sunt anumite tehnici de lovire cu palmele folosite in masajul medicinal, de pilda. Urmatoarea zi m-am oferit sa-i dau o tigara. I-am spus ca mie nu mi le numara sotia si nici nu ma bate daca fumez in plus. De atunci a devenit dura cu mine. Mi-a replicat, printre altele, ca sunt cersator. A durut. Nu faptul ca sunt cersator, e mai bine decat print. Intrebati-l pe Cristea sau Mutu? De regula printii se cam plictisesc si isi permit sa prizeze sau sa se injecteze. Mai bine cersator, totusi, m-a dururt mania ei.
Nici nu stiu ce e mai rau, sa ai o sotie sau sa ai o sotie care te bate daca fumezi in plus. La fel ca in cazul domnului Luigi, de fiecare data cand fumez o tigara in plus ma gandesc la Carmnen. Ascult „Carmen” de Bizet si ma gandesc la Carmen. Va trebui sa vin cu protectii la mine, ca nu cumva sa ma eticheteze cu vreo palma.
Alta data, cand vorbeam cu Oana mi-a spus sa plec si sa-mi gasesc ceva de lucru ca o pictisesc. Nu incepuse inca programul si nu o plictiseam, o enervam. I-am spus, ca as pleca bucuros daca sefu mi-ar spune sa plec. Pana la urma am plecat si am facut toate piesele in avans. Dragoste cu forta e deja viol.
Sunt masochist. Tin la Carmen si ma pacalesc ca ne intelegem foarte bine. Eu sunt usor de pacalit, intrebati-o pe sora-mea daca nu credeti. Profesional, totul merge bine intre noi, dar eu cum am fost orfan de mic, vorba cantecului, „Je suis un orfan du monde”, voiam o Carmen mamica, care sa ma alapteze cum i-a alaptat lupoaica pe Remus si Romulus. Merge bine, in sensul ca eu mai gresesc, ea imi face observatie, sau nu gresesc si, în rest, tace. Avem macar un dialog.
Cand ma uit la Carmen vad intotdeauna partea plina. Goala n-am vazut-o inca…
Din parfumul cel mai fin, Coconete
De cand a venit pe sectie, toti baietii au pus ochii pe ea. Saraca e plina de ochi care o privesc prin toate ungherele si cotloanele. Ii lipsesc doar ochiul lui Ra (Horus), Shiva, Alah si ochiul lui Dumnezeu.
Aduce un pic a Carmen, Adelina, are personalitate și îi place să se reliefeze cât de bună e ea în raport cu ceilalți. Se spune că oamenii mari nu s-au considerat bniciodată mari iar oamenii mici nu s-au considerat niciodată mici.
Eu sunt la BFS, FS, ZBE-uri iar ea in dreapta mea, la etichetare. In stanga, Ciprian. Practic, fara voia mea, stau chiar intre ei. Ciprian chiar mi-a propus sa ma mut pe faturi si foturi. In numele iubirii orice.
Ca toti ceilalti, de ex Razvan si Adi din perie, si Ciprian a pus ochii pe ea. E drept, fata nu e chiar urata și nici ei chiar frumoși. Îi mai lipsește doar frumusețea interioară. Nu stiu ce i-a facut lui Ciprian, cum si cu ce l-a vrajit, dar de cand ne eticheteaza (piesele și nu numai) baiatul a prins viteza si da mereu coltul cu piesele prin locul pe unde, de regula, dadeam eu coltul. Asta ca sa aiba pretext sa o mai vada.
Razvan e mai inalt si vine mereu la ea ca sa ii mai explice cate ceva la masina de etichetat. Chestii pe care nici el nu le înțelege. Unde mai pui ca astia doi sunt si prieteni buni. Pai sa imparta totul frateste. Totusi, Razvan trebuie sa treaca de Florin din perie ca sa ajunga la Adelina. Si nu e usor, credeti-ma.
E destul de inteligenta si smechera. De regula se supara cand ii imping piesele sau din te miri ce motiv, si, desi e destul de noua, se rasteste la mine. Are personalitate fata. Am invatat sa tac si sa-mi cultiv rabdarea, oricum, daca incerc sa ii explic ceva nu are rabdare sa ma asculte. Ignoranta e o virute in cazul asta. Totusi cand are nevoie de un serviciu, gen sa-i duc gunoiul, vorbeste foarte frumos cu mine, cu o voce mieroasa, ca ma intreb daca nu cumva are dubla personalitate. Am avut dintotdeauna un principiu, nu popt refuza fetele. Totusi i-am explicat unde se duce gunoiul ca sa stie si ea, asa ca idee.
Sunt cel mai fericit cand Adelina ne eticheteza. Ciprian face munca voluntara. Piesele.
Rezistenta la stres, mar cu viermisor, cactus in desert, ia-o in brate, ce caut eu la rolem.
Şefie
La noi în fabrică, de ceva vreme, bântuie o boală numită şefie generată de virusul eu. De regulă cine se contaminează cu acest virus începe prin a victimiza sau a se lăuda prin expresii ca: eu, spre deosebire de ceilalţi. Când boala se instalează mai bine încep să se înmulţească şefii.
Aşa se face că aveam o grămadă de şefi: Şefă de început de linie, şefă de sfârşit de linie, şefă de comisionare, şef de perie, şefă de control şi alţii…. O şefă îmi spunea să împing paleţii, alta să îi las pe loc. Un şef îmi spunea să urc klavirul pe bandă, altul dă îl las pe loc. O şefă îmi spunea să mai montez şi foturi ca să îl ajut pe Luci, alta îmi spunea să stau pe locul meu.
O altă manifestare a maladiei şefie este ocolirea sau încălcarea regulilor şi lipsa de politeţe. Şefii sunt totdeauna mai presus de reguli. Ei nu respectă programul de lucru, nu îşi respectă colegii, nu răspund la salut şi aşa mai departe.
Într-o vreme foarte scurtă rămăsesem singurul muncitor. Eram foarte confuz, nu mai ştiam să fac diferenţa dintre şefi şi şefi.
Am realizat apoi că adevăraţii şefi răspund la salut, iar ceilalţi, bolnavi de şefie nu. În felul acesta am înţeles în sfârşit cine îmi este şef şi cine nu.
Aţi ’’şefi’’ fuseseră cândva într-adevăr şefi şi, odată ce ţi se urcă şefia la cap, cu greu mai scapi de ea.
Cred că un tratament care ar funcţiona şi ar curăţa fabrica de această boală ar fi hipnoza. O sugestie post-hipnotică prin care să li se spună: Nu mai eşti şef, eşti muncitor.
Comentarii