Gaura neagră-Cele 7 dimensiuni
Gaura neagră-Cele 7 dimensiuni
Există trei dimensiuni fizice care descriu spațiul tridimensional în care trăim: lungime, lățime și înălțime.
A patra dimensiune este Timpul liniar cu momentele lui: trecut, prezent și viitor. Timpul este o noțiune abstractă și are o curgere cronologică.
Trecutul reprezintă istoria iar viitorul reprezintă imaginația, cele două momente existând doar în mintea noastră dacă ne folosim de funcția memoriei sau visăm viitorul pe care ni-l dorim.
Numai prezentul exită cu adevărat independent de minte. Totul se întâmplă doar în prezent. Trecutul este memorie iar viitorul nu s-a întâmplat încă, el există ca potențial neexprimat în imaginația noastră. Viitorul pe care ni-l imaginăm nu este întodeauna viitorul cel mai probabil, acesta este un spațiu al variantelor și posibilităților infinite.
Dacă, de exemplu, o persoană conduce un autorurism, adoarme și intră pe contrasens, viitorul cel mai probabil este să facă un accident. Dar, dacă șoferul se trezește la timp viitorul cel mai probabil se schimbă chiar în acel moment, el poate evita acidentul și poate ajunge întreg la destinație dacă, să zicem, bea o cafea sau se odihnește.
Trecutul și viitorul sunt două fațete ale aceleiași monede iar prezentul este spațiul dintre ele, el le conectează și le ține împreună. Trecutul și viitorul sunt două extreme care se anulează reciproc, numai prezentul reprezintă echilibrul indestructibil al ființei. Suferința, ori s-a întâmplat, ori se va întâmpla. Iubirea, Pacea, Fericirea, Calmul, Liniștea pot exita numai în prezent.
Omul fără minte nu poate suferi, omul fără minte trăiește clipa și se bucură de fiecare moment. Să anulăm deci Mintea? Nicidecum! Ea este precum un cal nărăvaș sau o maimuțică pusă mereu pe șotii. Nu, Mintea nu trebuie să moară ci doar să se coboare în Inimă pentru a-și găsi acolo Pacea.
O altă caracteristică a dimensiunii temporale este relativismul și subiectivitatea. Timpul subiectiv trece foarte repede atunci când facem ceva plăcut și foarte încet atunci când facem ceva care nu ne place sau care este plictisitor. Timpul obiectiv există doar în prezent.
Bun, am vorbit destul despre cele patru dimensiuni pe care le experimentăm. Avem trei dimensiuni spațiale (lungime, lățime și înalțime) și una temporală (Timpul cu cele două aspecte ale sale: obiectivitate și subiectivitate).
Dar care ar fi a cincea dimensiune, dar a șasea sau a șaptea?
Dacă a patra dimensiune este timpul liniar, a cincea dimensiune ar putea fi timpul simultan. Și aici intrăm în subiectul propriuzis al găurii negre, al anomaliilor temporale, al singularității și paradoxurilor legate de posibilitățile infinite care se nasc din experimentarea timpului în care totul se întâmplă simultan, în prezent: trecutul și viitorul sunt acum, chiar acum când citești aceste rânduri, poate surprins, poate plictisit.
În momentul în care ne vom dezvolta capacitățile extrasenzoriale și vom percepe timpul simultan, timpul liniar ar putea deveni o altă dimensiune fizică și am avea patru dimensiuni fizice, concrete pe care le putem manipula după bunul plac. În acest sens trecutul ar putea fi o vale pe care o putem coborî agale și accesa astfel orice moment din trecut iar viitorul ar putea fi un deal pe care îl urcăm cu ușurință, putând aduce în momentul prezent orice eveniment pe care ni l-am proiectat în viitor.
A cincea dimensiune ar putea fi, de asemenea, o dimensiune a creației prin cuvânt întocmai cum creatorii din cartea Facerii au procedat. La fel, omul, creat în ziua a șasea, ar putea deveni un mic creator. Dacă totul se întâmplă simultan și putem accesa orice moment din trecut sau dacă putem aduce în prezent un viitor pe care ni l-am imaginat de ce n-am putea crea folosindu-ne de aceste abilități?
Și de ce prin cuvânt? Pentru că așa ni se spune că au fost create corpurile noastre de către elohmi? Da, dar acesta nu este singura explicație. Vei înțelege pe parcurs de ce în a cincea dimensiune putem crea prin cuvânt și nu în alt fel.
Cuvântul înseamnă, de asemenea, și verb sau acțiune. La egipteni se vorbește despre Tep zepi, epoca lui prima oară sau epoca de aur a grecilor. Această epocă cu tot ce presupunea ea a fost creată prin verb. Oare întâmplător genesa iudaică vorbește despre creația prin cuvânt în timp ce creația egipteană se referă la apariția formelor de viață cu ajutorul verbului? Oare întâmplător Moise, înainte de a-i elibera pe evrei din robie, a fost prinț și sacerdot egiptean? Oare întâmplător genesa evreilor a fost scrisă de Moise după creația egipteană? Este Moise un plagiator sau a încercat doar să explice creația pe înțelesul evreilor? Ce este deci cuvântul sau verbul? Este sunet iar suntul este vibrație. Evreii au folosit arme care exploatau puterea sunetului de multe ori în vechime dar cel mai elocvent exemplu în acest sens este dărâmarea zidurilor cetății Ierihonului sunând din trâmbițe și înconjurând cetatea de șapte ori.
Destul deocamdată despre a cincea dimensiune. Să mergem mai departe. Care ar putea fi a șasea dimensiune? A șasea dimensiune ar putea fi o dimensiune a creației prin gând sau intenție. La fel cum au procedat elohimii din cartea Facerii, este vorba tot de creație, dar de data aceasta, una spontană, fără să mai fie nevoie de a rosti cuvinte. Pe acești creatori îi vom numi Fondatori, la fel cum îi numește Sal Rachele în cărțile sale. Singura diferență ar fi faptul că el consideră că Fondatorii sunt creatorii cei mai înalți ai Universului dincolo de care nu mai există alt creator iar eu consider că acest lucru este eronat și o să vă explic pe parcurs de ce.
Ființele care și-au dezvoltat extrasimțurile așa încât să perceapă a șasea dimesiune nu au nevoie de cuvinte pentru a comunica și nici de vreo limbă în care să vorbească. Ele comunică doar telepatic, prin imagini și simboluri. Am avut o astfel de comunicare cu un prieten extraterestru în timpul unei decorporalizări și este cât se poate de real. Imaginile și simbolurile sunt mult mai eficiente pentu că spun foarte multe lucruri folosind un singur „cuvânt”. Cum ar fi să poți comunica tot ce vrei să comunici transmițând un singur simbol? De asemenea, ele pot crea spontan doar imaginându-și ceea ce vor să creeze, fără a mai parcurge drumul în trecut, fără a mai aduce creația din viitor și fără a mai rosti niciun cuvânt. Pare greu? De fapt este cât se poate de simplu. Greu este felul în care noi oamenii creăm. Mai întâi ne imaginăm, apoi proiectăm o clădire cu ajutorul inginerilor proiectanți, apoi adunăm o întreagă echipă de ingineri și muncitori de toate felurile și abia pe urmă începem să o construim. O construim prin sudoarea frunții noastre, prin muncă fizică, anevoios și într-o perioadă lungă de timp. Dar la sfârșit satisfacția este mult mai mare decât satisfacția produsă de banala construcție spontană.
În fine, am ajuns acum la a șaptea dimensiune. Ce este această dimensiune? Nu este o dimensiune a creației ci una a tuturor posibilităților. Ființele care au acces la a șaptea dimensiune sunt ființele care au aflat cine sunt, dincolo de toate închipuirile lor, dincolo de toate măștile pe care le-au purtat și dincolo de toate formările sociale prin care au trecut. Cine sunt eu? Eu sunt totul în toate și dincolo de tot și de toate. Eu nu sunt, eu nu există, există doar experiența a ceea ce sunt în esență. Și ceea ce sunt poate fi doar trăit acum. Imi amintesc cine sunt, trăiesc cine sunt în momentul în care renunț la cine nu sunt, la cine îmi doresc să fiu sau am impresia că sunt, la toate corpurile mele subtile, la tot ceea ce imi imaginez că pot fi dincolo de tot și de toate. Eu sunt totul și Nimicul. Renunțând la tot devin Nimic. Devenind Nimic câștig Totul. Eu nu pot fi rostit, închipuit sau gândit pentru că Eu (nu) sunt.
Această dimensiune este mai presus de fondatorii despre care am vorbit la dimensiunea a șasea iar ființele care au atins acest nivel de dezvoltare sunt cele care și-au amintit, sunt cele care au negat chiar existența Arhitectului sau a Fondatorilor, sunt Buddha și Hristos, Krishna și Horus, sunt: „Eu sunt Cel ce sunt și Cel ce dintotdeauna am fost și întotdeauna voi fi”.
Întrebarea care se pune acum este: Există mai mult de șapte dimensiuni? Cu siguranță. A șaptea dimensiune este abia sfârșitul unui ciclu și începutul Adevăratului Drum în lumina a ceea ce sunt cu adevărat! Până la a șasea dimensiune am trăit în minciună și manipulare, am fost un sclav al unui sistem creat și condus de forțe pe care nu le vedeam și nici nu le cunoșteam. Când am atins a șasea dimensiune am devenit propriul meu sclav, eram stâpân și sclav depotrivă, eram un atotputernic fondator și mă jucam cu mine însumi în postura de sclav. Abia când am atins a șaptea dimensiune m-am eliberat de mine însumi iar a opta dimensiune este prima treaptă a Drumului.
Șapte dimensiuni, șapte chakre sau centrii energetici principali, șapte zile într-o săptămână, șapte planete principale în sistemul nostru solar, incluzând soarele, căruia îi corespunde prima zi a săptâmânii și luna, cărea îi corespunte a doua zi a săptâmânii.
Să fie acest număr o simplă și banală coincidență?
Comentarii